Closure

People need closure.

When something ends, they have to know it’s never coming back.  They need a paper, a grave, a stone, a word. Something. They need closure. Poate din acest motiv multi scenaristi scriu ‘sfarsit’. Pentru ca cel ce priveste sa fie convins ca nu urmeaza si altceva. Sa nu isi lase imaginatia sa o ia razna.

Maybe brave people don’t need closure. Maybe i’m not brave. Or maybe I am brave because I do recognise that i need closure.

Asta se intampla cand mor oameni. Ai nevoie sa stii ca nu esti tu vinovat pentru moartea lor. Te zbati nebuneste, ca pestele pe mal. Te invioreaza orice val mai puternic care ajunge la tine. Dar tu nu reusesti nici sa ajungi in mare, nici pe uscat. Esti undeva la mijloc. E ca si cand ai avea convulsii tot timpul. Sau ai trai sustinut de aparate.

Relatiile mor.

Nu ne trezim si simtim nimic. Din neant. Ne trezim intr-o zi si simtim nimic, pentru ca am sapat in adancul nostru si am ascuns toate temerile. Care au erodat interiorul nostru. Ne-au lasat pustii. Fara sentimente. Fara emotii. Poate doar cu tenebre. Si-atunci plecam. Fara sa stim aparent de ce. Pentru ca nu e ceva ce a declansat despartirea. E ca atunci cand golesti un corp de sange. Vezi cum i se scurge viata din ochi. Din membre si ramane gol. Fara expresie. Fara culoare. Fara simt.

Un rictus usor schitat si niste ochi goi.

Mi-e teama. Ingrop sentimentele. Ingrop oamenii, aleg sa-i uit, desi stiu ca sunt acolo. Ii ascund sub un morman de treaba. Sau de pretexte. If you love  me and decide to leave me, don’t expect me to come to you. You will rest in an envelope somewhere and that’s that.

J.