Femeia complicata, barbatul comod

Sincer incepe sa ma agaseze mandria asta prosteasca feminina.

*ton emfazic*

Femeia e complicata.

Au fost atatia barbati care au incercat vreme de secole sa inteleaga cum gandeste femeia, ce-si doreste ea, ce este in cel mai intunecat colt al mintii ei. Si nu au reusit.

Mintea unei femei se dezbate de secole. E suficient sa amintesti de existenta ei si ai tot universul literar in palme.

Extraordinar. Ce sa spun.

Nu. Femeia nu e complicata. Ce-i lipseste femeii este comunicarea deschisa.  Ce-i lipseste barbatului este „auzirea” deschisa. Pentru ca aceasta creatura numita femeie are momente cand vorbeste deschis, dar daca n-o asculti atunci se incapataneaza sa nu-ti repete.

Femeia foloseste semnale subtile, apropouri, sunete. Barbatul trebuie sa le perceapa.

Zau. Femeia nu e chiar atat de complicata. Insa ii place titulatura. Si-atunci devine complicata, pentru ca ideea aceasta e promovata peste tot, de sute de ani. Si-i convine, o flateaza. Si-atunci  devine complicata.

Si daca femeia e complicata si oricum nu ai cum s-o intelegi, why bother trying?

Femeia se complica sa se complice. Barbatul ia de bun ce a zis ‘cela de dinaintea lui si se aseaza comod in scaunul descoperirii.

Femeia e complicata, barbatul comod.

Am observat cum majoritatea doresc ca lucrurile in relatie sa vina de la sine.

Nu vin de la sine? Inseamna ca nu ma intelegeee, urla ea disperata. NU ma intelege, nu ne potrivim, mai bine ne despartim, caci nu duce nicaieri.

Femeia e prapastioasa. Isi face mii de scenarii in minte. Te omoara de trei zeci de ori pentru ca ai uitat nu’s ce detaliu important pentru ea, te invie pentru ca i-a placut ca iti tii mana in jurul ei cand doarme. Ii place ca ai cu 13 centimetrii mai mult decat ea, pentru ca poate purta tocuri de 12 si tot esti mai inalt. E mandra de tine in egala masura cu aplombul cu care iti trage palme peste ceafa cand gresesti. Unele spun „cu cat il critic mai mult, cu atat il iubesc mai mult.” Da, din pacate asta e tendinta. Sa-l critici pana la loc comanda. In loc sa incerci sa schimbi strategia si sa-i arati situatia din alta perspectiva. Poti fi oglinda lui de 360 de grade, dar nu i te sparge in cap de cate ori nu intelege.

Pe de alta parte barbatul e prea direct.

Iti va spune ca esti „buna” pentru ca asta gandeste. Treaba asta cu „esti frumoasa” le iese cu adevarat sincer de prea putine ori.  De cele mai multe ori iti vor spune ca esti frumoasa, dar nu ti vor adresa tie ci gemenilor tai.

Si daca stai tu sa te gandesti putin, de ce ai un decolteu generos, daca nu vrei sa atragi cu el. Barbatii nu sunt deloc complicati si sunt in mare parte instinctuali. Daca te vad imbracata cu fusta scurta, decolteu generos si tocuri de 15, chiar crezi ca se vor mai uita la circumvolutiunile tale? Sa fim seriosi. Si eu tot la pielea goala m-as uita. Si ca sa reiau cumva ce am scris anterior: dragele mele, ce naiba e subtil in asta?

Daca tot ne vrem a fi subtile nu ar fi bine sa fim complet subtile? Sau sunt domenii in care e in regula sa nu fim. Mie mi s-ar parea confuz. Cred ca si lor, barbatilor, li se pare la fel. Cel mai probabil vei cadea sub stampila de mironosita si nu stiu daca ai avea de ce sa-i blamezi.

Prin complet subtile nu ma refer la portul arabesc (ca treaba aia cu maicutele mi se pare perimata), dar un echilibru nu strica niciodata.

Cateodata exageram.

Dieta cu grapefruit

Dieta cu grapefruit poate fi utilizata pentru a pierde rapid cateva kilograme.

Este foarte eficienta pentru ca fructul in sine taie pofta de mancare, elimina colesterolul si arde grasimile din organism. Majoritatea persoanelor care incearca aceasta dieta timp de 1 saptamana reusesc sa slabeasca intre 6 si 8 kilograme.

MIC DEJUN:

O jumatate de grapefruit

Cafea sau ceai, neindulcite

PRANZ: O jumatate de grapefruit si doua oua fierte

Salata de castraveti si rosii cu verdeata si lamaie (portia nu trebuie sa depaseasca 300 de grame)

O felie de paine prajita (de preferat paine neagra)

CINA: O jumatate de grapefruit

O rosie cu verdeata si lamaie

Carne de peste sau de pasare si legume verzi calite sau gatite in unt.

 

Cantitati: carne – 200 g

legume – 150-200 g

Cu cat consumati mai mult grapefruit, cu atat pofta de mancare va scadea mai mult. Puteti alege sa stoarceti grapefruit-ul si sa il consumati ca pe un suc, atentie insa, nu trebuie indulcit. In timpul acestei diete reduceti cafeaua si renuntati complet la desert.

!Este recomandat ca dupa 2 saptamani de cura sa faceti o pauza intre 7 si 10 zile.

(Eu nu am reusit sa ma tin de dieta aceasta, nu pentru ca ar fi grea, ci pentru ca am avut cateva iesiri cu alcool included in zilele respective. Am decis dupa sa urmez un regim mai strict, in care sa includ totusi si grapefruitul, datorita calitatilor sale.

Desi nu ma pot exprima prin prisma experientei personale, am citit multe comentarii pozitive in legatura cu aceasta dieta. Desi multi spun ca este restrictiva din punct de vedere caloric, se pot adauga sau scoate elemente.

Exemple:

– dimineata se poata adauga in meniu un iaurt slab cu cereale

puteti inlocui carnea de peste cu carne de pui sau de curcan, cat despre legume, puteti varia felul de preparare al lor, o zi sa le caliti sau gatiti in unt iar in urmatoare zi sa le fierbeti 

randamentul dietei nu se va modifica daca condimentati usor alimentele. 

–  puteti inlocui castravetii cu fire de ceapa si salata verde proaspata.

se poate consuma un mar intre mese, dar nu in fiecare zi 

Interzise:

– dulciuri

– nu se pot inlocui ouale, dar li se poate reduce numarul sau elimina complet 

nu sunt permise semintele sau migdalele

rosiile si castravetii nu ar trebui inlocuite in aceasta dieta chiar daca cele care se gasesc acum in comert sunt de sera 

Cand sa NU folositi aceasta dieta:

– in cazul in care luati anumite medicamente – Consumul de grapefruit este contraindicat in perioada in care se urmeaza un tratament medicamentos. Sucul de grapefruit modifica absorbtia intestinala a anumitor medicamente, existand riscul de supradozaj. 

Efectul anticonceptionalelor este diminuat de fructul de grapefruit si de ceaiul de sunatoare, dar doar daca se consuma cantitati foarte mari, ceea ce nu este cazul in aceasta dieta unde trebuie sa consumati cate jumatate de grapefruit la fiecare masa. (Dar de ce sa risti?)

 

 

Nota de final: Am preluat aceasta dieta de aici si am incercat sa sintetizez informatiile suplimentare oferite de admin in schimbul de comentarii.

Don’t leave…

Urasc cand doze mult prea mari de realitate ma pocnesc drept  in fata.

Opun rezistenta, dar nu sunt de neclintit. Sunt serioasa. Sunt sobra. Nu las nimic sa se vada. Dar pana cand?

Azi am cedat. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Cateodata plang ca o jucarie de plastic. Imobila, cu privirea in gol si lacrimi siroindu-mi pe obraz. Astazi am plans ca un copil. Spastic. Cu scancete si tanguieli. Imi revin repede, de obicei. E ca un un baraj fisurat, caruia ii gasesc repede locul scurgerii si-l astup. Barajul controlului. Al emotionalului. Incerc sa blochez sentimentele. Sa nu ma gandesc la ceea ce a declansat fisura. Doare mai putin. Plansul se opreste. Insa nu tine mult. Si, in plus, e ca atunci cand nu spui cu voce tare ca ai facut o greseala, spunandu-ti ca, daca doar tu stii, nu exista.

Suntem gresiti. Atat de gresiti. Nu stim sa iubim.

Lasam orgoliul si mandria sa ne conduca. Nu ne-am opri vreodata, din drumul nostru taios, pentru a-l mangaia pe cel pe care il iubim. Preferam sa lansam tertipuri de genul „il critic pentru ca il iubesc”. Critica doare. Raneste. Nu e neaparat constructiv. Si chiar daca e. Doare la fel de mult. Zidurile noastre de aparare nu ne fac mai puternici. Pentru ca in ciuda faptului ca opresc raul, opresc si binele. Opresc tot. Si devenim stane de piatra, roboti asentimentali. Asta nu ne face puternici. Ci morti in interior.

Am ajuns sa nu facem ceva bun pentru cel de langa noi gandind ca ne va lua in ras. Sau se va obisnui si i se va parea normal. Si atunci il pedepsim constant. Oferindu-i lucruri frumoase doar atunci cand credem noi ca e cazul. Cand stim ca nu i-am mai daruit de mult. Ca si cand totul in viata ar fi programat. Ca si cand am fi masinari a caror revizie trebuie facuta la 6 luni.

Suntem nistre netrebnici.

Visul meu este sa fiu un om. Imi sabotez visul in fiecare zi. Imi ciopartesc idealul.

Ma intreb de ce nu stim sa apreciem oamenii. De ce ne batem efectiv joc? De ce ajungem sa-i distrugem?
Gasisem un mesaj undeva care spunea „Nu, nu o iubesti, pentru ca nu distrugi persoanele pe care le iubesti!”. Am observat ca asta este tendinta.

Am auzit prea des „te iubesc, dar nu mai pot ramane”.

Ne folosim de oameni. Luam totul de-a gata. Omul asta trebuie sa faca asta.  Nu ne gandim ca o face din placere. pentru ne apreciaza, pentru ca doreste sa ne vada fericiti. Nu, avem senzatia ca e de datoria lui sa faca asta. Nimeni nu are datorii fata de nimeni. Nu suntem martirii nimanui.

Nu vreau sa pleci. Nu vreau sa mor de dor. Pentru ca nu stiu sa spun „te iubesc” si „mi-e dor”. Sunt prea rece.  Imi pare rau. Dar nu se vede. Nu vreau sa pleci.  Doar cand am vazut lacrimile din ochii tai  am crezut in vorbele tale. Pentru ca tu nu plangi. Si eu nu plang in fata ta. De-aia te-am rugat sa pleci. Sa te duci sa cumperi ce ai de cumparat. Caci nu vroiam sa vezi cum lacrimile infloresc in ochii mei. Cum spasmele plansetului se zbat in pieptul meu.

Nu vreau sa pleci. Te iubesc. Si poate ca am spus ca poti pleca pentru ca noua, tututor, sa ne fie bine, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca ai face-o.

Te iubesc.

…Mereu…

Totul e gresit. Si e trist.

Un val negru imi acopera ochii si-mi face fiinta sa se zguduie sub atingerea lui.

Mor putin cate putin. Sufletul se disperseaza si fiinta mea moare. Catusele constiintei imi ranesc incheieturile in stransoarea lor.  Mor putin cate putin. Si parca nici nu-mi vine a plange. Simt gheare si tentacule. Simt…

Vad nori si tunete si urlete…

Trecutul ma cuprinde si nu ma lasa sa plec. Ma zbat. Vad viitorul intorcandu-mi spatele si privindu-ma sobru.

Gust de tigari si sageti in spate.

Am senzatia ca ma prabusesc.

Ma prabusesc si renasc.

Mi se taie respiratia si totusi sunt mai vie ca niciodata.

Nu mi-e teama. Nu-mi mai e teama.

Nu-mi inteleg comportamentul maladiv.

Esti ca un drog. Iubirea ta. Iubirea mea pentru tine. Iubirea asta ne corodeaza sufletul. Ne distruge. Si totusi ne intoarcem iar si iar pentru alta portie.

Sado-masochism sentimental, emotional.

Si totusi. Totul e profund. Si frumos. Si…pentru totdeauna.

…mereu…

 

 

Arhitectura intre obiectiv si subiectiv

Arhitectura.

Ce este arhitectura? Ce face arhitectul?

Arhitectura este stiința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. Arhitectul este cel care controleaza caracterul estetic al cladirilor sub influenta continua a nivelului practic.

Arhitectul controleaza liniile, stilul, imbinarea armonioasa, controleaza gradul de confort si simetria cladirilor in functie de utilitatea acestora, liniaritatea functiilor si elementelor.

Arhitectul reactioneaza robotic in fata cladirilor.

Omul non-arhitect vede frumos sau urat. Vede nepotrivire de materiale sau imbinare frumoasa. Vede culori, nu nuante. Apreciaza cladirile in functie de popularitatea acestora. Le apreciaza pentru ca rezoneaza cu simtul estetic propriu sau credintele ce-l conduc. Omul analizeaza perceptiv ceea ce vede. Judeca denotativ si nu conotativ. Trece imaginea cladiri prin prisma educatiei sale, prin prisma epocii in care traieste, prin subiectivismul gusturilor sale.

Arhitectul vede stiluri.

Vede volute si acante. Omul vede coloane corintice.

Vede fundatii, vede caracterul materialelor, vede distanta dintre stalpii de rezistenta, vede structura cladirii. Vede imbinarea materialelor si sistemele de legatura. Vede gradul de confort fizic si psihic. Omul vede pereti, stalpi.

Arhitectul vede functionalitatea unei cladiri in functie de dispunerea spatiilor de tip gol-plin. Omul vede geamuri si usi.

Arhitectul este un artist. Un artist mult prea practic. Un artist care repeta obsesiv notiunile incat uita sa vada din afara. Uita sa vada padurea, in dorinta lui continua de a analiza fiecare copac in parte

Este ca atunci cand desenezi. Te uiti la desen si ceva ti se pare in neregula, dar nu-ti dai seama ce anume. Si-atunci te opresti. Lasi creionul jos si pleci din camera lasand desenul pe birou, revenind mai tarziu cu forte obiective.

E ca atunci cand testezi mai multe parfumuri. La un moment dat aromele se imbina, se inlantuie si, in ciuda recipientului cu boabe de cafea, simturile tale sunt zapacite. Preferi sa te intorci mai tarziu pentru siguranta alegerii.

Arhitectul are nevoie de omul non-arhitect pentru a doua opinie, pentru judecata senzoriala, nu rationala. Arhitectul are nevoie de omul non-arhitect ca de cel mai bun prieten, de obiectivitatea acestuia survenita din necunoasterea in amanunt a ideii mintii lui.

Omul non-arhitect judeca senzorial, dar este obiectiv prin non-participarea la proiect, reusind sa vada intregul.

Arhitectul judeca rational, insa devine subiectiv prin ingroparea sa in proiect, ajungand sa vada doar esenta.

Subiectivismul

Subiectivismul este subiectiv.

Desi, avand o definitie incadrata de niste limite, ar trebui sa fie obiectiv.

Insa, totul este relativ.

Sunt multi cei ce considera ca subiectivismul provine din atasament emotional. Sunt multi cei care cred ca subiectivismul este „a fi de partea celui de care esti mai apropiat”. Sunt multi cei care se retrag din discutii avand senzatia ca abuzezi de sentimentele lor, recte ii santajezi sentimental, pentru a fi de partea ta.

Niciodata nu mi-a placut ideea de arbitru intr-o discutie in contradictoriu. Sunt momente cand probabil uzez de acest artificiu, desi afirm ca nu-l agreez. Insa nu mi-am dorit vreodata ca arbitrul sa fie de partea mea pentru ca ma apreciaza sau pentru ca exista o apropiere sentimentala de orice natura, ci pentru ca rezoneaza cu ceea ce spun. Pentru ca imi sustine argumentul, argument ce ii respecta si flateaza principiile personale.

Oamenii confunda subiectivismul cu favoritismul.

Subiectivismul nu ar trebui sa survina doar pe baza sentimentelor ci si pe cea a rezonarii cu ideea in sine.

Nu poti fi de acord cu cineva doar pentru ca il cunosti.

Subiectivismul isi are baza in principiile personale. Sunt subiectiv pentru ca sunt de acord cu mine. Ceea ce tu spui reflecta ceea ce eu gandesc,  sunt de acord cu tine si te sustin. Si totusi asta ar suna pentru multi a subiectivism obiectiv (pe principiul pesimistul e un optimist bine informat).

Pentru mine suna a subiectivism real. De ce? De ce nu trece in categoria de obiectiv? Pentru ca nu sunt de acord cu faptul ca exista oameni obiectivi. Fie ca vrei, fie ca nu, tot ceea ce spui si faci este trecut prin prisma propriilor considerente. Ceea ce te face automat subiectiv.

Writing. Pending

Da. Intotdeauna pe lista de asteptare.

Intotdeauna „scriu” in minte file intregi. Situatii amuzante. Scriu galopand peste cuvinte si stiluri. Insa zboara totul pana sa apuc sa ma ridic din pat sau pana sa deschid vreun caiet de insemnari.

In ultima vreme am devorat carti. Anticariatul din apropierea Universitatii este o reala comoara. Am cumparat carti reduse de la preturi exagerate la mizilicuri. M-am simtit ca o devoratoare de moda fara resurse in mijlocul reducerilor de sezon.

De fapt cred ca m-am simtit ca…mine (inside voice: really? *weird sceptical voice*). Intotdeauna am evaluat un produs pe principiul raportului calitate/pret. In functie de gradul de originalitate, materiale, realizare creste si acceptarea unui pret ceva mai piperat. Daca nu corespunde viziunii mele prefer sa astept aplicarea reducerilor, gandind ca „daca e pentru mine, il voi gasi”. Si in cazul cartilor am de multe ori retineri. Pentru ca am prostul obicei sa ma gandesc ce alt produs ar intra in pretul cartii si de cate ori. Cate beri in A ar intra in pretul acestei carti? Daca trece de 10 incepe sa mi se para exagerat si dau inpoi, renuntand la carte.  Stiu ca poate suna ciudat si usor „alcolicianonimi”, dar n-am gasit alta rima.  Nu. Glumesc. Nu e vorba de asta. E vorba de faptul ca am oarecum idei preconcepute legate de preturi. Inteleg cand pretul este ridicat atun(ci ca)nd calitatea produsului este net superioara -par example foaie lucioasa. Evident costul de productie  este mare. Si totusi nu inteleg de ce ai vrea ca a ta carte sa aiba pagini lucioase.  Sincer, ce conteaza cu adevarat este TITLUL si coperta (si nenea ala care va face nenorocita de corectura si care ma scoate pe mine din minti – asta a cam sunat ca un moment tourette, but what the hell). Nu dau doi bani pe recenziile de pe spate. Sunt total inutile. Si nu, nici pe premiile castigate. Asta nu garanteaza nimic. Cartea rezoneaza sau nu cu tine. Si asta e tot ce conteaza.

Cartile si hainele au multe in comun.

Rezoneaza sau nu cu tine.

Daca ceea ce porti nu te reprezinta, te va purta haina pe tine si nu tu pe ea. Daca povestea cartii nu rezoneaza cu esenta ta, nu vei asimila ceva si nici nu o vei citi cu placere.

Liniile clasice nu se vor demoda niciodata.

Hainele clasice, cunoscute pentru liniile frumoase, simple, niciodata demodate pentru un cunoscator, realizate din materiale naturale si lucrate impecabil (nota: aici mi se pare acceptabil un pret ridicat). Cartile clasice, care isi respecta stilul si ai caror autori nu orbecaie printre stiluri doar de dragul de a fi diferiti.

Preturile nu sunt direct proportionale (cu ca)litatea.

Haine cu preturi exorbitante doar pentru ca poarta o semnatura celebra. Carti cu preturi exorbitante doar pentru au pagini lucioase sau peste 450 de pagini.

Inadvertente si discrepante in ambele „lumi”.

Ce acceptam si ce nu depinde doar de setul nostru de valori (da, a sunat usor apoteotic si perimat).

 

 

P.S.: sunt marea maestra a cacofoniilor azi!

Houston, I have a problem

Da. Am o problema. Am o problema cu oamenii care au bloguri si care maltrateaza limba romana. De la punctuatie pana la cuvinte scrise cu „u” in loc de „o” („urmatuarele”? seriously?). Nu sunt „a nazi” cum spunea un prieten, dar, serios acum, e DERANJANT. Sa ajungi sa fii tu, necunoscut, mandru de un posesor de blog care stie unde sa aseze virgulele si cum sa scrie corect, e cel putin…anormal. E total anormal. Tot ce ar trebui sa fie normal este anormal.
E normal sa gresesti constant (virgule – inexistente sau puse prost, lipsa cratimei, dezacorduri, plural gresit, prea multe/prea putine i-uri) sa folosesti acronime, sa folosesti prescurtari, sa folosesti abrevieri, sa folosesti cifre in loc de litere. As putea mentiona si combo-ul fatal reprezentat deeee (tobee, chestii, nebunii) alternanta engleza – romana. Nu ma refer la textele condimentate cu cate un cuvant, doua in alta limba, ci la cele de tipul competitie intre cuvinte romanesti, englezesti si latine (seriously, monsieur Cartarescu?). Si ca tot l-am adus in discutie pe Cartarescu, ma enerveaza teribil faptul ca vesnic gasesc greseli in carti. O litera in plus sau in minus; un plural gresit; un dezacord; X-ulescu spune, X-ulescu raspunde (ca si cand saracul personaj ar fi luat-o pe carari si vorbeste cu el insusi).

P.S.: Apropo de probleme. Cred ca nu-mi voi putea achizitiona o masina noua. Am observat in ultima vreme in trafic ca masinile noi nu au semnalizare, dom’le. Saracii soferi sunt nevoiti sa-ti taie calea tot timpul.