Presiunea de a fi slaba

A fi sau a nu fi slaba? Aceasta este intrebarea si problematica lumii moderne.

Idealul de silueta a variat in functie de epoca. Totusi, in afara de Rubens, nu cunosc vreun alt acolit al formele rotunde.

Etichetarea, excluderea, injosirea celor ce nu corespund standardului sunt la ordinea zilei.

Discriminarea exista inca de la varste crude. Lipsa de educatie sau educatia vicioasa transforma copiii in mici tartori.

Generatiile recente au constituit intr-adevar o problema din punct de vedere al greutatii. Aparitia fast food-urilor ne-a transformat pe multi in mici americani. Chiar si asa-zisa mancare sanatoasa a inceput sa fie bombardata cu chimicale si hormoni de crestere. Sedentarismul mult iubit, stresul si dezechilibrele psihologice au contribuit la acest fenomen.

Cei vizati ajung sa se autoexcluda, sa devina introvertiti sau aluneca pe panta opusa, dezvoltand un complex de superioritate din cel de inferioritate.

Presiunea mass-media. Presiunea podiumurilor de moda. Presiunea tiparului de frumusete. Presiunea privirilor insidioase din viata cotidiana.

Vedeta sau vedetism, prezentator, reporter, actor, dansator, politician. Acelasi standard. Nu conteaza ideile, nu conteaza coerenta, nu conteaza corectitudinea exprimarii sau luciditatea gandurilor. Avem prezenta scenica? Avem tot. Si chiar ar fi de preferat sa nu vorbim. Smile and wave, just smile and wave!

De ce conteaza atat de mult aspectul?  Imaginea se imprima mult mai usor decat informatia scrisa, mult mai usor decat cea audio. Vizualul are cel mai mare impact asupra psihicului uman.

Sunt de acord cu faptul ca persoanele publice trebuie sa arate bine, recte trebuie sa respecte standardul. Totusi as prefera sa observa ca exista standarde si pentru bun-simt sau trierea informatiilor, nu doar existentialistele: rubiconde sau nu rubiconde?

Am observat ca exista presiuni, aparent subliminale, din partea magazinelor de imbracaminte. Majoritatea acestora isi opresc productia la o anumita masura (L sau XL) si modifica cea mai mica masura cu cel putin doua numere. Nu mai exista ideea de stas. In magazine de adulti se gasesc haine mai mici ca numar decat haine din sectiunea copii ale altor magazine.

Multitudinea de reclame cu pastile, picaturi si tratamente diverse impotriva obezitatii/kilogramelor in plus te fac sa te uiti in oglinda sa te asiguri. Deja nu se mai pune problema doar de aspect, ci si de sanatate. Incepi sa-ti faci probleme si daca pana acum nu erai ipohondru, devii.

Privirile caustice din autobuz,de pe strada, compatimirea primita din partea prietenilor, sicanele si ingrijorarea rudelor.

Televizorul se poate inchide printr-o apasare de buton, dar pentru gura matusii sau malitiozitatea pustiului din parc nu exista telecomanda.

Presiunea in general are caracter negativ. Este o critica negativa. Problema greutatii este una reala, insa unghiul din care este privita problema este cel gresit.

Imaginea conteaza mai mult decat sanatatea, mai mult decat acuitatea mentala, mai mult decat taria de caracter.

A minţi sau a nu minţi pe Facebook?

Minciuna, în genere, are picioare scurte. Nu pot să spun că îmi displac picioarele scurte, dar în niciun caz nu cred că o pereche m-ar ajuta să ajung departe, oricât de devreme m-aş trezi.

Minciuna pe un site public nu este tocmai benefică. Îti poţi crea, într-adevăr, un alter-ego mai bun, mai înţelept, mai tolerant, mai popular şi cu un număr impresionat de prieteni, pe care nu-i poţi număra nici pe degetele a jumătate de cartier. Îți poţi schimba numele, statutul social, nivelul de educaţie şi augmenta valoric orice bun material.

Ajungi să trăieşti într-o lume în care ai tot ce îţi doreşti. Creezi o utopie pentru propria persoană şi pentru cei ce intră în contact cu ego-ul tău fictiv. Toate bune şi frumoase, însă ce se întâmplă atunci când vine momentul în care ajungeţi să vă întâlniţi faţă în faţă? Fără patru pereţi, fără multiple ferestre de browser deschise, fără poze cu maşinile luxoase ale prietenilor, fără Photoshopul cel de toate zilele şi valoarea (sper că ştiţi că există taxă pe cea adăugată!) cea de toate zilele.

Nu e bine nici să te autosubminezi. Vei trece în categoria “mă plâng pentru a obţine complimente/încurajări” sau în categoria “chiar are acele defecte, eu cum nu am observat”. Oamenii au tendinţa să observe părţile negative. Sunt atraşi de negativ. În momentul în care le prezinţi părţile rele se vor pregăti ca, atunci când te vor întâlni, să joace mental un “găsiţi diferenţele dintre cele două imagini”.

Nu văd niciun avantaj în minciună. Însă nu văd nici de ce s-ar merge prea departe cu dezvăluirea adevărului.

Aşa cum adevărul este întotdeauna la mijloc, minciuna are o surioară mijlocie: omisiunea. Neglijează voit detaliile pe care, în mod cert, nu trebuie să le ştie tot mapamondul. Sunt ferm convinsă că posibilul tău şef, profesorul de treabă sau părintele colegei simpatice de clasă nu îţi vor admira libertinismul şi ţinuta sumară, manifestate la petreceri sau comportamentul de după trei sticle de vodcă, în urma meciului pierdut de către echipa favorită. Multe dintre lucrurile întâmplate în privat ar trebui să rămână în privat.

Aşadar mergeţi pe cartea sigură: sinceritate asezonată cu moderaţie în dezvăluiri!

Şi picioare lungi! Nu se ştie niciodată!