Oameni „defecti”

M-am cam plictisit de oameni defecti.

Astia care, cica, au fost prea raniti inainte ca sa mai poata iubi.

Cacat. Been there, done that. Cazi in noroi. Asta e. Te ridici si te scuturi, frate. Gata. Gata cu rahaturile si lamentarile. Cam cate vieti crezi ca ai la dispozitie sa-ti ridici tu ziduri? Chestia asta cu zidurile e o lamentare crunta. Arata ca, de fapt, nu ai invatat nimic. De ce? Pentru ca nu ai nevoie de zidurile alea. Daca ai nevoie de ele inseamna ca nu te poti stapani, nu ai control asupra ta si crezi ca vei face aceeasi tampenie de mai multe ori. Asta inseamna ziduri.

Nu inseamna ca esti puternic. Esti slab, foarte slab. Si predispus greselilor.

Crede-ma, eu stiu. Eu am fost dintr-asta cu ziduri multe. Eu si China, crede-ma!

Si e o aberatie. E o prostie. Ti-e atat de frica sa simti, ca ridici porcariile astea. Si dupa aia te crezi puternic si dur. Esti ca un caine in perimetru. Daca iesi de acolo umblii cu coada intre picioare. Sa fim seriosi, nimic nu e mai gresit de atat. Si gresit nu are termen de comparatie.

Si daca nu te plangi esti un prost. De ce? Pentru ca faci doar sa-ti sedimentezi toate regretele si suferinta; toate astea sapa atat de adanc in tine, incat ajungi sa fii o carcasa, un ambalaj gol. Plange-te. Tipa! Urla! Da afara tot ce e rau. Fa curat in tine! Doar asa poti primi ceva bun in schimb.

Oamenii nu se asteapta sa le oferi sufletul pe tava. Se asteapta la zidurile astea stupide, ale tale. E amuzant pentru ei sa le darame. Dar, dupa aia, nu mai raman cu nimic de facut. Se plictisesc. Pleaca. Crezi ca daca vor darama zidurile si vor gasi ruine vor ramane? Cati oameni crezi tu ca se aseaza in genunchi si se apuca sa culeaga piatra cu piatra, farama cu farama, pentru a te construi la loc? Sa fiu cinstita, nici nu e treaba lor. E treaba ta sa faci asta. Daca tot te-ai spulberat in bucati, alege ce pastrezi. Construieste ceva mai bun.

Si lasa-le naibii de ziduri. Fa-ti un gard micut, din lemn alb. Respira.

J.

P.S. Am fost un om defect. Știu ce înseamnă. Practic, postul este dedicat unei părți din mine. Dacă va regăsiți, pierdeți mai puțin timp și faceți ce trebuie din start.

Closure

People need closure.

When something ends, they have to know it’s never coming back.  They need a paper, a grave, a stone, a word. Something. They need closure. Poate din acest motiv multi scenaristi scriu ‘sfarsit’. Pentru ca cel ce priveste sa fie convins ca nu urmeaza si altceva. Sa nu isi lase imaginatia sa o ia razna.

Maybe brave people don’t need closure. Maybe i’m not brave. Or maybe I am brave because I do recognise that i need closure.

Asta se intampla cand mor oameni. Ai nevoie sa stii ca nu esti tu vinovat pentru moartea lor. Te zbati nebuneste, ca pestele pe mal. Te invioreaza orice val mai puternic care ajunge la tine. Dar tu nu reusesti nici sa ajungi in mare, nici pe uscat. Esti undeva la mijloc. E ca si cand ai avea convulsii tot timpul. Sau ai trai sustinut de aparate.

Relatiile mor.

Nu ne trezim si simtim nimic. Din neant. Ne trezim intr-o zi si simtim nimic, pentru ca am sapat in adancul nostru si am ascuns toate temerile. Care au erodat interiorul nostru. Ne-au lasat pustii. Fara sentimente. Fara emotii. Poate doar cu tenebre. Si-atunci plecam. Fara sa stim aparent de ce. Pentru ca nu e ceva ce a declansat despartirea. E ca atunci cand golesti un corp de sange. Vezi cum i se scurge viata din ochi. Din membre si ramane gol. Fara expresie. Fara culoare. Fara simt.

Un rictus usor schitat si niste ochi goi.

Mi-e teama. Ingrop sentimentele. Ingrop oamenii, aleg sa-i uit, desi stiu ca sunt acolo. Ii ascund sub un morman de treaba. Sau de pretexte. If you love  me and decide to leave me, don’t expect me to come to you. You will rest in an envelope somewhere and that’s that.

J.

De ce el? De ce ea?

Te uiti la cupluri si ai senzatia ca nu se potrivesc…

Ea e prea slaba, prea grasa, prea inalta pentru el. El este prea colorat, prea neingrijit, prea din alta poveste.

Poveste.

Sunt oameni care nu cunosc oameni. Sunt oameni care cunosc povesti. Nu corpuri. Sunt oameni care cunosc caractere si firi umane.

Sunt oameni care nu se potrivesc, dar se completeaza reciproc.

Cand l-am vazut prima oara in poze nu mi-a spus mare lucru. O fire glumeata si foarte extrovertita. Virtual nu era genul meu. Dar cand l-am vazut fata in fata…am stiut. Am simtit. M-a coplesit. Am stiut ca e safe, ca e drumul meu. Am simtit ca acolo e un om frumos. E ca o imbratisare calda. Niste brate imense in care te cuibaresti si nimic rau nu ti se mai poate intampla.

Cand zic safe nu spun rutina, nu spun obisnuit. Cand zic safe spun ca nu-mi stiu capul sub ghilotina. Nu mi-e teama in fiecare minut ca va fugi.

Stiu ca oricat de ciudat mi-e rasul si caracterul…lui exact asta ii place. Ii place rasul meu spastic. Ma place fara machiaj si vede cand sunt trista cu adevarat, oricat as incerca sa cosmetizez asta… Ma vede pe mine omul, nu robotul dur, care face fata oricarei provocari.

Si-l las sa ma vada…

Problema zilei…

Galerie

Si, uite asa, am ajuns la a doua postare cu ce ma enerveaza… Oamenii care-si incep povestile cu „si” sau cu „deci” (haha miee). Parul meu, care sta cateodata atat de prost, incat ai senzatia ca m-am rostogolit din pat … Continuă lectura

Evaluează asta:

Keratina lichida – never ending story

So…

Dupa ce am primit un comentariu cum ca n-as fi fost foarte fair pentru ca nu am postat poze DUPA tratament…am facut marea prostie de a incerca sa-i dau o alta sansa produsului.

Mare greseala, asa cum unii dintre voi, probabil, s-au asteptat.

Iar a inceput sa-mi cada parul, mai mult decat anterior, iar a inceput sa se electrizeze (chestie care chiar ma scoate din sarite – look-ul Einstein nu ma prinde).

Deci nu, pentru mine produsul asta e un no-no.

Asa ca va propun un lucru: ofer produsul oricarei doritoare, free of charge, cu una bucata conditie – dupa ce il foloseste sa-i faca un review. Un review real. Si fara combinatii de doi cate trei (in blogosfera, produsul asta se foloseste alaturi de alte produse de genul bifazic nutritiv si alti caluti verzi).

De asemenea, ar fi de preferat ca persoana sa fie din capitala, pentru a nu ne incurca cu Posta Romana si alte nebunii de genul.

Astept cu nerabdare cereri!

Va urez o zi faina,

J.

Ionut Anghel – ucis de maidanezi sau de manevre politice? (Poll)

Nu vreau sa deschid o polemica, desi stiu ca subiectul este inca „fierbinte” (inca cald, as spune).

Nu voi sta sa judec reactiile parintilor si nu voi face psihologie gratuita.

Sunt curioasa insa…voi ce credeti despre caz, e real sa nu?

Nota de subsol: Stiu ca raspunsurile au o nota sarcastico-ironico-glumeata, dar asta e tonul blogului – nu ironizez situatia in sine, e suficient de grava.

Pet peeve

O ea inalta si blonda. Un el cu parul lung, strans in coada, cu pseudo-barba si inceput de unibrow, cu zece centimetrii mai scund decat ea.

Ea sprijinita de bara galbena din statia lui 41. El, in fata ei, aratand ca un plod docil. Se saruta cu zgomot si pleoscait spatic. O data, de doua ori. Ma uit spre ei cu o mina agasata. Se mai saruta o data si urca in tramvaiul tocmai ajuns langa refugiu. Urc la randu-mi in tramvai, o usa mai departe. Norocul face ca cei doi migreaza, situandu-se la o persoana distanta de mine. Magic, imi spun! Pot observa privirea lui candida, uitandu-se in sus la ea. Ma astept, din moment in moment, sa spuna „da, mami!”. Imi redirectionez rapid privirea si imi trag castile pe urechi. Dau volumul mai tare. Sa fiu sigura.

Situatiile de genul acesta imi repugna. Poate e mult spus repugna, dar e a doua oara cand vad minunatul cuplu. Nu am nimic impotriva cuplurilor de acest gen, atat timp cat nu fac parte dintr-unul. Ideea ca el sa fie cu un cap mai scund nu este valida pentru mine, dar…de gustibus non disputandum. Totusi, ce ma frapeaza in mod negativ e nevoia asta de a te țocăí* in plina strada. Nu inteleg. Si chestia aia cu saruturile animalice – vrei sa-l saruti sau sa ii devorezi fata? Mi se pare lipsa de bun simt si de respect. Fata de tine, ca om. Iti dai seama ca, daca nu ai respect fata de tine, nu ai cum sa ai fata de altii. Cred ca se pune si problema educatiei, lipsa vreunei reminiscente de pudoare sau macar a dorintei ca ceea ce e alt tau sa fie pus deoparte.

Nu-mi spuneti, va rog, ca asa isi manfesta pretuirea reciproca. Tinutul de mana, apropierea pe care o vezi in ochii anumitor cupluri, zambetul cald de pe fetele lor…acelea sunt adevarate manifeste de afectiune. Mainile ei zglobii in buzunarele lui (de la spate) si organul simtului gustativ introdus in cavitatea lui bucala, pana aproape de ganglionii limfatici NU sunt tocmai semne de afectiune profunda (retrag ultimul cuvant..e profunda treaba). 

Eh, stiti cum e, fiecare cu stolul lui de pitici. Astia-s ai mei si ii accept.

Ai vostri piticuti ce nemultumiri au?

Yours truly,

J.

ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. (Fam.1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. – Țoc + suf. -ăi.