Reflectii si trecut

E clar. Nimic nu ma multumeste. Sau ma multumesc cu nimic. Zambesc rar si putine sunt lucrurile care mai rezoneaza cu mine. Gasesc rictusuri de hiene umane chiar si-n locurile ce odata imi erau dragi. Tin inca cu dintii de ele si-mi repet obsesiv ca omul face locul. Dar tocmai asta e problema. Infiltrarea uratului in locurile dragi. Ma simt ca atunci cand cineva intra cu bocancii plini de noroi in sufletul meu. E la fel: acelasi tip de pata, ce nu iese prea usor. Acelasi gust amar care inlocuieste zambetele primavaratice cu mutre sordide.

Ma intreb cateodata cum pot aduce zambetul pe fata altora, daca eu insami nu pot zambi cu tot sufletul. Oare tristetea mea nu se imprima, nu se agata de ei?

*Slap* Girl, snap out of it! Egoul rational incepe sa se enerveze. O voce hotarata ma trezeste din reverie: Termina cu tampeniile si blocajele emotionale si treci la trait! A respira nu inseamna a trai, asa cum a auzi nu inseamna a asculta. Are dreptate. Ma comport pueril. Efectiv blamez lucruri si persoane pentru incapacitatea mea de acceptare. Rebeliunea asta e doar in mintea ta. Si nu te ajuta cu nimic. Scoate-o in strada sau pune-o pe un raft si uita de ea. Intr-adevar, ar trebuie sa-mi bag mintile in cap, sa nu le mai las sa zburde pe taramuri de basm ocult. Refularile astea nu fac decat sa sape in interiorul meu. Ajungem la un acord. Fii pozitiva si crezi in tine. Totul porneste de la asta. Nu exista lucru pe care sa nu-l poti dobandi. Dezamagirile fac parte din a trai. Stiu asta.

Sufletul meu e ca marea.  Calm, cald, straveziu pana la o anumita adancime. Tulbure, rece si plin de tenebre in timpul furtunilor emotionale si usor devastat, putin dupa ce ele trec.

Spuneam recent ca mi-e dor de trecut. Am facut greseala sa cred ca revanzd persoane din trecut o sa-l redescopar, o sa-i simt gustul. Dar nu. Trecutul e trecut si in el vei gasi actiuni. Timpul trece peste oameni si-i patineaza asa cum face cu metalele. Asta ii face mai frumosi, volubili si opulenti. Sau din contra. Le sterge orice urma de valoare.

Trecutul este singura dimensiune a timpului ce nu poate fi schimbata si in mod aproape cinic este si singura care ramane. Inveti din el si-l cari cu tine vesnic. Ce bine ar fi sa poti face curat, sa-l stergi de praf si sa arunci tot ce e vechi si nefolositor. E ca o gaura neagra ce inghite tot si scoate la iveala tenebre atunci cand te astepti mai putin. Am sa pun o parte din el in cutia pe care scrie, cu litere de-o schioapa, uitare, urmand ca pe-aceasta sa o depozitez in spatele mintii treze…

Acele momente cand ti se face dor de trecut. De trecut si persoane ce apartin acelui trecut. Ai senzatia nebuna ca gasesti trecutul intr-o persoana din trecut. Stii ca gresesti. Persoanele se schimba. Fac parte din prezentul si viitorul lor. Iar trecutul tau va ramane trecut. Oricat te-ai stradui, nu-l poti readuce in prezent sau proiecta in viitor fara ca cele doua sa nu-si adauge nota personala asupra lui.

Trei dimensiuni -trecut, prezent, viitor. Ramanem, orice am face, cu una – trecut. Implacabila, ireversibila, intangibila si de neschimbat.

One thought on “Reflectii si trecut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s